De mii de ani, Marele Sfinx veghează enigmatic peste platoul de la Giza, cu chipul său masiv sculptat în piatră și privirea îndreptată către răsărit. Dar, dincolo de splendoarea sa vizibilă, zvonurile și legendele vorbesc despre ceva și mai tulburător: existența unor coridoare și camere secrete ascunse sub monument, pasaje care ar duce către o cunoaștere pierdută a civilizațiilor antice.
Primele mărturii despre aceste tuneluri provin din scrieri grecești și arabe medievale, care menționau „subterane pline de texte sfinte și comori ascunse”. În secolul XX, zvonurile s-au amplificat atunci când echipe de arheologi și geologi au realizat studii seismice în jurul Sfinxului și au descoperit anomalii subterane: goluri masive în stâncă, aliniate aproape perfect cu labele și trupul colosalului monument. Ce se află în acele cavități rămâne, până azi, o întrebare fără răspuns.
Unii cercetători susțin că sub Sfinx s-ar afla așa-numita „Sală a Cronicilor”, o bibliotecă legendară atribuită atlanților, civilizația mitică despre care Platon scria că ar fi dispărut cu mii de ani înainte. Se spune că acolo ar fi păstrate suluri, tablete și artefacte care conțin istoria ascunsă a omenirii, o cunoaștere interzisă ce ar putea răsturna toate teoriile despre originile noastre.
Zvonurile s-au intensificat și mai mult în anii ’90, când imagini realizate cu tehnologii de scanare au arătat existența unor camere sigilate lângă laba dreaptă a Sfinxului. Oficial, autoritățile egiptene au negat accesul public la aceste descoperiri, invocând motive de conservare. Neoficial însă, conspiraționiștii cred că guvernele lumii ar ascunde faptul că acolo s-ar afla relicve care dovedesc contactul dintre egipteni și ființe venite din alte lumi.
Legendele locale vorbesc despre preoți care coborau în adâncuri pentru a accesa secretele zeilor și pentru a invoca puteri interzise. Alții cred că tunelurile duc la o rețea subterană mai vastă, conectată cu piramidele și cu alte structuri sacre de pe glob. Un fel de „internet al antichității”, o rețea misterioasă prin care se transmitea cunoașterea inițiaților.
Martorii moderni – exploratori, cercetători independenți și chiar turiști care au încercat să pătrundă mai departe decât traseele permise – povestesc despre coridoare brusc închise, despre uși blocate și despre paznici care intervin rapid. Este ca și cum cineva știe că acolo există ceva ce nu trebuie arătat lumii.
Poate că aceste tuneluri nu ascund decât goluri naturale în stâncă. Sau poate că, sub privirea tăcută a Sfinxului, se află încă ascunsă o cunoaștere care ar putea rescrie istoria civilizației umane. Și poate că, până în ziua în care aceste camere vor fi deschise, Sfinxul va continua să-și păstreze misterul, tăcut și impenetrabil, ca un paznic al secretelor uitate.
